Pentru Jürgen - postare lirică despre maşina de serviciu

Seara cuprinde discret biroul agitat ca o oală în clocot. Rând pe rând, colegii îşi iau rămas bun. Adrenalina de peste zi se topeşte, treptat, într-o linişte tot mai profundă. Redescopăr sunete pierdute - zgomotul tastelor începe să devină, cumva, asurzitor. A mai plecat unul, apoi încă unul, ultimul. Sunt singur în birou şi liniştea pare acum că are parfum, consistenţă. Fără telefoane, fără întreruperi, fără forfotă, gândurile mele se răsfaţă acum libere în biroul larg şi gol. Capătă formă clară. Este momentul meu preferat. Mai prind uneori câteva ore straşnice la birou şi pentru ultima oară peste zi mă încarc cu energie. E bine aşa, pentru că jos, în parcare, mă aşteaptă, cumva nerăbdător, Jürgen. Plecăm spre casă.

Parcarea este la subteran, dar comunică cu exteriorul. Prin deschiderile largi, de afară se scurge o ceaţă care se lipeşte de tot, ca niște picături de rouă. Norii de abur agită jucăuş lumina şi printre stâlpi îl zăresc.Jürgen pândeşte tensionat ca un arc. Nervurile de pe capotă, liniile laterale plonjate spre înainte, sunt acoperite de mii de picături de apă inventate de umiditatea ciudată a unei zile prea călduroase de iarnă. Arată ca muşchii unui atlet în plin efort. De la distanţă, cu nerăbdare, apăs telecomanda. Farurile se aprind. Jürgen pare că deschide ochii şi fixează o pradă imaginară. Uneori am impresia că vrea să se năpustească asupra mea. Dintr-o dată, îmi dau seama că liniştea din birou a coborât după mine şi că traficul agitat şi nebun al Bucureştiului s-a topit şi el în străzi pustii. E rost de goană.

Conexiuni cu piloţi români, carosieri italieni, curse legendare şi o maşină uitată

Pe linia de sosire Mille Miglia 1940

Pentru o companie care se pregăteşte să aniverseze 100 de ani de existenţă în mai puţin de un an, BMW a cunoscut faima surprinzător de târziu. Mai ales în România, când vine vorba de istoria mărcii cu sigla alb-albastră, interesul se opreşte brusc la automobile precum rechini, ursuleţi şi pisicuţe, adică nu mai târziu de anii '70. 

Există o explicaţie - BMW şi-a consumat istoria în transformări continue: motoare de avion, motoare de motociclete, motociclete şi abia într-un final maşini. Mai mult, în lista produselor mărcii au apărut, pe rând, motoare cu reacţie pentru avioane militare, oale, maşini prea scumpe sau exagerat de ieftine şi la fel de practice ca un frigider pe roţi (de unde se pare că erau şi inspirate). Toată această "nesiguranță" pare surprinzătoare, mai ales pentru o companie care a supraviețuit în ţara care pierdea două războaie mondiale şi celei mai puternice crize economice din lume.

Concurs de frumuseţe cu miros de benzină

Mie îmi place să îi spun "Concorso d'Eleganza", nu "Concurs de frumusețe". E o combinație de puţin snobism şi nostalgia de a mă fi întâlnit pentru prima dată cu un astfel de eveniment  în Italia, la Lacul Como. Dar este şi un termen pe care mulţi îl folosesc intenționat în italiană (sau uneori în franceză) pentru a evita confuziile: nu avem de a face cu o competiție de miss în costume de baie, ci cu o defilare de maşini de epocă. Atât de frumoase, încât brusc nimeni nu mai simte nevoia să întrebe de cai putere, "cât are pe bord" sau "cât consumă". Sunt sculpturi, opere de artă şi, mai important, fragmente ascunse de istorie.

ROLLS ROYCE Silver Cloud III 1964 răsfăţat cum se cuvine.

Experienţa mea supremă: BMW M1 Procar pe Nürburgring

Eu cu şapcă.

Eram îngrozit, dar încercam să par relaxat şi stăpân pe situaţie. Casca mare îmi acoperea capul şi mă ajuta să îmi maschez sentimentele. Priveam nesigur fiarele acelea minunate şi atât de indiferente la toate trăirile mele intense, trăiri pe care tocmai ele mi le provocau. Printr-o serie de circumstanţe fericite (a se citit "mi-a pus Dumnezeu mâna în cap" şi "mulţumesc, Vali!"), eu, simplu muritor de rând, urma să fiu dat cu un BMW M1 ProCar pe legendarul Nürburgring GP.

Să se dea siguranță să ajungă la toată lumea

Wachauring

Aşteptările mele fuseseră înşelate. Deşi avea acea terminaţie aproape mistică, WachauRING este mai mult un centru de pregătire, decât un circuit. "Pregătire pentru ce?" am întrebat eu uşor naiv şi destul de masochist, având în vedere că ştiam că o să mă doară răspunsul.

Foarte scurta istorie a automobilelor electrice

Au mai rămas numai câteva zile până la Salonul Auto de la Geneva 2013. În ultima vreme la saloanele auto din Europa reflectoarele au tot fost puse pe maşinile electrice. Şi de data asta mă aştept să se anunţe nouă eră a automobilului electric, cu multe promisiuni şi cu toate privirile fixate spre viitor. Este ciudat însă că nu sunt mulţi care privesc înapoi - avem mai mult de 120 de ani de istorie a automobilului electric.

Automobilele electrice - cum va fi viitorul?

Salonul Auto de la Paris, septembrie 2012. Am ajuns în standul Mercedes chiar atunci când Dr. Dieter Zetsche, CEO Daimler AG, îşi încheia discursul triumfal, înconjurat de trei maşini electrice şi cu promisiuni ferme că viitorul este ca şi băgat în priză (deşi, din punctul meu de vedere, superbul CLA ar fi trebuit să fie capul de afiş). Tocmai se termina o scenă care s-a repetat enervant de constant la toate saloanele auto internaţionale din ultimii ani, la aproape toate standurile producătorilor de automobile. Jurnaliştii auto cu titlul de "analişti", încurajaţi de prezentările producătorilor, o luau razna cu prorocirile şi asistam în 2011 şi 2012 la 2 "Car of The Year" electrice - Nisan Leaf şi Opel Ampera.

Scurt ghid despre automobile hibride

La lansarea primelor modele BMW ActiveHybrid, am descoperit surprins că modelele hibride erau privite cu multă neîncredere: "Cum adică e hibrid dar merge doar 3 kilometri în modul electric?! Păi la ce mai e bun? Motorul ală electric e o porcărie!" Deruta generală a continuat cu o reclamă a unui constructor francez care anunţa tehnologie hibridă pe un model care nu avea nici măcar motor electric: "Ce naiba se întâmplă aici? Ce hibrid mai e şi ăsta? Îşi bat joc de noi?"

Lucrurile s-au schimbat ceva de atunci (au trecut deja doi ani) şi confuzia hibrid-electric nu mai este atât de prezentă. Cu toate astea, neclaritatea persistă, alimentată de termeni ameţitori inventaţi de oameni zeloşi de marketing: "micro-hybrid", "auto start-stop cu tehnologie hibrid","regenerarea energiei de frânare". Oricine vrea să exclame "WTF!" la întâlnirea cu aceste cuvinte, are tot dreptul...

Blogul lui Zaha Hadid

Cunoştinţele mele despre arhitectură se reduc (din păcate) la clasicii Gaudi, Calatrava. Mai sunt arhitecţii pe care îi descopăr prin munca mea, pentru că BMW are mai multe construcţii semnate de arhitecţi renumiţi. Aşa am aflat de Zaha Hadid, cea care a desenat mega-premiata fabrică BMW de la Leipzig. Pentru mai multă culoare vă mai spun că Zaha Hadid este o irakiancă cu studii şi carieră la Londra.

Dar nu despre ea sau despre opera ei vreau să vă vorbesc. Ci de faptul că i-am descoperit blogul. Desigur, e mai mult "corporate" decât personal, dar mă fascinează ideea că pot să interacţionez atât de uşor cu astfel de oameni, deşi "pe viu" nu o să am şansa niciodată să-i cunosc. De asta îmi place internetul, de astea îmi plac blogurile, twitter şi alte lucruri "2.0"! Trăiască! Dacă vă întrebaţi cum arată un blog de arhitect faimos - iată: http://zahahadidblog.com/projects/2007/06/11/bmw-central-building

P.S. Luni am fost la Leipzig, la lansarea internaţională de presă BMW X1. Şi am reuşit să arunc şi o privire spre uzina BMW. Zaha Hadid a făcut mult mai mult decât o clădire unde se fabrică maşini, este foarte spectaculoasă. În acelaşi timp mi se pare fascinant că toată construcţia nu este folosită ca locaţie pentru evenimente, concerte, expoziţii, conferinţe. Poate să pară design "irosit", dar este doar locul unde se construiesc BMW-uri şi prin asta cred că este una din cele mai frumoase fabrici din lume.