sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Dezbatere despre dezbatere - eu cu cine dracu votez?

M-am uitat aseară la dezbetarea "celor trei", aşteptam ca Antonescu să facă ceva să îmi confirme alegerea. Sunt foarte dezamăgit. Nu a oferit nimic din ce aşteptam de la un candidat de dreapta, cu slogan "Revoluţia bunului-simţ".

Strategia lui Antonescu, aşa cum am înţeles-o eu, era relativ simplă: temele economie, sănătate, educaţie sunt mai mult sau mai puţin false pentru un preşedinte care nu are atribuţii executive. Miza lui Antonescu era să treacă dincolo de asta şi să arate, pe baza unor exemple clare din trecut, că nici Geoană, nici Băsescu nu sunt compatibili cu funcţia de preşedinte al României. Ce am văzut la Antonescu a fost multă agresivitate şi atacuri la persoană, dar puţină coerenţă şi conţinut. Atât de multă (mai ales având în vedere sloganul lui) că m-a dus puţin cu gândul către Vadim. Cred că ar trebui să trecem de momentul candidat interesant pentru ca e agresiv. Nu mai vorbesc de model moral sau de abureala de discurs imporvizat pe economie.

Geoană, în schimb, cu un mesaj dedicat electoratului lui, mi-e mi s-a părut o combinaţie ciudată de emo - martor al lui Iehova. Limbajul gesturilor, ample şi dramatice, a fost parcă mai fals ca niciodată, mai fals de atât şi cred că stabilea un record mondial şi îl arestau. Ce mi se pare interesant este că tocmai publicul căruia i se adresa Geoană nu este publicul care în mod normal se uită la televizor şi îşi ia deciziile de vot pe baza unei astfel de dezbateri. Deci nu ştiu ce a reuşit să gâştice şi dacă îl mai ia cineva serios în seamă. Pentru Geoană funcţionează însă foarte bine maşina de partid a PSD-ului (din păcate).

Nici Băsescu nu mi s-a părut aşa de puternic ca în trecut. Şi-a asumat poziţia de om care vine de la putere şi a insistat pe realizările lui (reale sau asumate) ca un argument să câştige voturi şi asta i-a făcut viaţa foarte grea. M-a impresionat mult conţinutul discursului pe teme concrete - educaţie, agricultură etc. A vorbit nu despre "ce vreau să obţin", ci despre "cum"... Atât de bine, încât pe moment am regretat că nu este prim-ministru. Ce păcat că ştiu ce fel de om este...

Concluzia acestei dezbateri pentru mine: mi-e tot mai greu să îl votez pe Antonescu mâine, mi-e tot mai uşor să îl votez pe Băsescu în turul doi.

Am fost foarte surprins însă de reacţiile post-dezbatere pe care le vedeam pe realitatea. Îl puneau pe Antonescu pe primul loc şi pe Băsescu pe 3. Pe moment am zis ca unul dintre noi - eu sau televizorul, e tâmpit. Voi cum aţi văzut dezbaterea?

3 comentarii:

  1. Dezbaterea aia a fost prea putin relevanta pentru mine... 1 min pentru raspunsuri la intrebari atat de complexe...sa fim seriosi!!! Tre' sa luam in calcul cum sunt, ce sunt si ce au facut pana in momentul dezbaterii.
    Chiar daca nu s-a descurcat extraordinar, eu tot pe Antonescu il sustin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am fost la teatru in timpul dezbaterii, insa am vazut inregistrarea dezbaterii aftermarket (asta ca sa nu deviem de la limbajul industriei care ne da sa mancam). Concluzia mea: televiziunile sunt proaste. Maxim. Daca n-as fi invatat la scoala ce inseamna jurnalismul si cum se poate folosi acesta in campaniile electorale, as fi crezut ca avem un presedinte inapt. Asa insa, tind sa cred ca inapti dinadins sunt altii. Apropo, nu ti se pare funny ca fiecare televiziune atacat de Basescu incepe un razboi de gherila contra lui imediat dupa asta? Parca-parca i-ar da dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mircea: Televiziunile nu sint proaste. Sint EXCELENTE! Mai ales prosteveul si oteveul. Sint cele mai bune instrumente de manevra. Pentru ca poporul este prostit, incult si inghite toate gogosile ca un copil cuminte care-si ia siropelul seara. Iar alegerile sint deja facute, votul este o pacaleala. Democratia nu exista, e doar de fatada.

    RăspundețiȘtergere