miercuri, 10 februarie 2016

Pentru Jürgen - postare lirică despre maşina de serviciu

Seara cuprinde discret biroul agitat ca o oală în clocot. Rând pe rând, colegii îşi iau rămas bun. Adrenalina de peste zi se topeşte, treptat, într-o linişte tot mai profundă. Redescopăr sunete pierdute - zgomotul tastelor începe să devină, cumva, asurzitor. A mai plecat unul, apoi încă unul, ultimul. Sunt singur în birou şi liniştea pare acum că are parfum, consistenţă. Fără telefoane, fără întreruperi, fără forfotă, gândurile mele se răsfaţă acum libere în biroul larg şi gol. Capătă formă clară. Este momentul meu preferat. Mai prind uneori câteva ore straşnice la birou şi pentru ultima oară peste zi mă încarc cu energie. E bine aşa, pentru că jos, în parcare, mă aşteaptă, cumva nerăbdător, Jürgen. Plecăm spre casă.

Parcarea este la subteran, dar comunică cu exteriorul. Prin deschiderile largi, de afară se scurge o ceaţă care se lipeşte de tot, ca niște picături de rouă. Norii de abur agită jucăuş lumina şi printre stâlpi îl zăresc.Jürgen pândeşte tensionat ca un arc. Nervurile de pe capotă, liniile laterale plonjate spre înainte, sunt acoperite de mii de picături de apă inventate de umiditatea ciudată a unei zile prea călduroase de iarnă. Arată ca muşchii unui atlet în plin efort. De la distanţă, cu nerăbdare, apăs telecomanda. Farurile se aprind. Jürgen pare că deschide ochii şi fixează o pradă imaginară. Uneori am impresia că vrea să se năpustească asupra mea. Dintr-o dată, îmi dau seama că liniştea din birou a coborât după mine şi că traficul agitat şi nebun al Bucureştiului s-a topit şi el în străzi pustii. E rost de goană.

joi, 11 iunie 2015

Conexiuni cu piloţi români, carosieri italieni, curse legendare şi o maşină uitată

Pe linia de sosire Mille Miglia 1940
Pentru o companie care se pregăteşte să aniverseze 100 de ani de existenţă în mai puţin de un an, BMW a cunoscut faima surprinzător de târziu. Mai ales în România, când vine vorba de istoria mărcii cu sigla alb-albastră, interesul se opreşte brusc la automobile precum rechini, ursuleţi şi pisicuţe, adică nu mai târziu de anii '70. 

Există o explicaţie - BMW şi-a consumat istoria în transformări continue: motoare de avion, motoare de motociclete, motociclete şi abia într-un final maşini. Mai mult, în lista produselor mărcii au apărut, pe rând, motoare cu reacţie pentru avioane militare, oale, maşini prea scumpe sau exagerat de ieftine şi la fel de practice ca un frigider pe roţi (de unde se pare că erau şi inspirate). Toată această "nesiguranță" pare surprinzătoare, mai ales pentru o companie care a supraviețuit în ţara care pierdea două războaie mondiale şi celei mai puternice crize economice din lume.

joi, 26 februarie 2015

Channel 4 e aici?

Eram în liceu, la o petrecere. Nu știu cum am întâlnit acolo un olandez, dar știu că nu o să uit niciodată discuția noastră. "De unde ești?" întrebasem eu naiv. Mi s-a prezentat scurt, relaxat și foarte vesel: "Sunt olandez, popor de pirați." Eu, educat la școală cu tot arsenalul de mari români, de "cel mai popor dintre traci", de pavăză mândră împotriva otomanilor, salvatori ai Europei, plus alte asemena, am fost luat prin surprindere. Și omul a observat falca picată și a continuat relaxat: "De ce te miri? Suntem unde suntem pentru că am fost ce am fost. Nu ne mândrim cu asta și, în același timp, asta nu mă face pe mine pirat, criminal sau orice altceva." Am înțeles apoi, după o discuție lungă, că omul era puțin obosit de naționalismul nostru exagerat și dezvoltase un fel de mecanism de apărare prin contra exemplu.

Preocuparea la (unii dintre) noi, atunci când ne agităm dramatic pentru imaginea României, este să facem imagine, nu Românie. Mi-aduc aminte de scandalul cu relatările brutale ale presei străine, în anii '90, despre orfelinate: eram preocupați de problema de "imagine", nu de problema săracilor copii și cum i-am putea ajuta. Ca și cum despre ce nu se vorbește, nu există. Era, și atunci, vina "lor", nu a noastră.