Ședința a început cu problema becului care se tot arde, nu funcționează și ne obligă să ne purtăm discuțiile, foarte liniștite de altfel, pe holul scării, nu în camera "de lucru" de la ultimul etaj. Un domn în vârstă, cu inițiativă, ia o cârjă din dotarea proprie și împinge vehement fasungul becului: "E un fir acolo, ceva..." Insistă. Eu deja vizualizez scântei, mă gândesc că targa nu încape în lift și va fi dificil să o purtăm pe scări 9 etaje. Dintr-o dată - lumină. Cineva a încercat un comutator exterior și becul funcționează, chiar funcționează! Becul parșiv se pare că nu se arsese.
Prima problemă depășită cu ușurință ne dă aripi nefirești de încredere. Lumina a fost semnal pentru doamnele în vârstă care, cu agilitate de gazelă, ridică fiecare scăunașul propriu din holul scării și se înființează disciplinat în mica noastră cămăruță de ședințe. Domnul care a avut prezența de spirit să apese întrerupătorul primește fotoliul, singurul fotoliu. Loc de cinste pentru un om competent, cu inițiativă corectă.
Așa cum spuneam, ne organizăm. E clar, administratorul a fost o incompetent și dezinteresat. Firma care a gestionat totul ne fentează obscur. Trebuie să schimbăm totul. Sunt trași la răspundere, în absență, cei care absentează mârșav. Discuțiile încep totuși surprinzător de liniștit, chiar dacă viitoarea nouă președintă vorbește răspicat, tare și ușor agitat. Da, avem un lider nou, pentru că cel vechi s-a mutat din bloc spre un viitor mai luminos.
Speranțele mele că totul o să se termine repede și puțin dureros se năruiesc rapid. Sunt polițe de plătit între locatarii vechi, care au deținut în trecut funcții de conducere înalte. Se urlă cu înverșunare. Nu am crezut că pot să iasă sunete atât de puternice din trupul unei doamne atât de.. doamnă și atât de în vârstă. Iar ochelarii, cu lentile care măresc mult ce se află în spatele lor, dau un plus de tensiune, mai ales că doamna, autnci când vorbește, ne fixează pe toți cu ochii mari, și mai mari, foarte mari, subjugători de mari prin ochelarii ăia cu lentile ciudate. Discuția alunecă surprinzător spre direcții nebănuite, de mai multe ori. Aflu, de exemplu, că ghimbirul este calea pentru rezolvarea tuturor durerilor. Berea de ghimbir. Prilej de schimb de experiență între o sciatică supărătoare și o hernie de disc cu intenții serioase. Aș propune să folosim informația asta prețioasă pentru un bloc mai bun și mai luminos, dar nu știu cum.
După aproximativ o oră de discuții foarte aprinse, se înființează un nou comitet, cu oameni "de-ai noștri", de încredere. Retrospectiv, nu sunt convins că s-a aprobat totuși forma finală, dar e cert că discuția se închide la un moment dat și semnăm mulțumiți de mai multe ori. După fandări disperate și zâmbete de cățeluș cuminte, nu reușesc să evit invitabilul - par un om cinstit și serios (ha!) și obligatoriu trebuie să fac parte din comitet.
Noua președintă verifică, personal, calitatea lotului prin interviuri individuale:
- Dumneavoastră sunteți economist?
"Aha, deci am față", gândesc eu. Mă bâlbâi, ezit. Vreau să impresionez:
- Am fost la Politehnică... Automatică.
Zâmbesc mistic, cu subînțeles. Mi se răspunde aprobator, cu mândrie de breaslă, cu entuziasm și hotărâre:
- Deci inginer!
La final, noua președintă simte nevoia să arate puterea echipei care o susține, puterea comitetului - o forță intelectuală de temut, cei 10000 de specialiști cuprinși în șapte magnifici. În final, punctează cu tărie:
- Și avem mulți ingineri. Și, domnul Șeremet. Domnul Șeremet este inginer...
Doamna președintă ezită, nu este semn bun. Mi-e teamă de ce va urma:
- Inginer... astronaut! spune răspicat și, după o pauză de înmărmurire, zâmbește stingher.
Icnete de admirație și mândrie! Sunt lovit în moalele capului, mă bâlbâi speriat și tot ce pot spune este un "nu-nu-nu" foarte șters. Bătrânul cu cârja mă privește visător:
- Aaaa... cosmonaut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu