miercuri, 21 august 2013

Experienţa mea supremă: BMW M1 Procar pe Nürburgring

Eu cu şapcă.
Eram îngrozit, dar încercam să par relaxat şi stăpân pe situaţie. Casca mare îmi acoperea capul şi mă ajuta să îmi maschez sentimentele. Priveam nesigur fiarele acelea minunate şi atât de indiferente la toate trăirile mele intense, trăiri pe care tocmai ele mi le provocau. Printr-o serie de circumstanţe fericite (a se citit "mi-a pus Dumnezeu mâna în cap" şi "mulţumesc, Vali!"), eu, simplu muritor de rând, urma să fiu dat cu un BMW M1 ProCar pe legendarul Nürburgring GP.


Mă aştepta o bestie cu un motor de 6 cilindri în linie, aspirat şi de înaltă turaţie, 3,5 litri. 470 CP la 9000 rpm şi o acceleraţie 0-100 km în 4,3 secunde. Creaţia lui Paul Rosche, cel mai mare inginer de motoare BMW (firma care are tocmai în denumire cuvântul motor!).

La volan, la fel de indiferent ca maşina, era Harald Grohs, primul care obţinut o victorie BMW în DTM şi un pilot cu peste 50 de curse de 24h. Pentru a mă pregăti de o conversaţie inteligentă şi relaxată în maşina l-am căutat pe Wikipedia. Adăugând mult la îngrijorarea mea, din toate, o frază îmi îngheţase în memorie: "1978 Worst crash of his career, rolling seven times on the Nürburgring Nordschleife, escaping inijured, but shocked". "But shocked", "shocked", "rolling seven times" erau ecouri în mintea mea. Ciudat, Grohs nu mai părea şocat. Aştepta inert la volan, fără nicio expresie, următorul "client".

Pentru ce a urmat nu eram deloc pregătit, deşi pregătisem zeci de scenarii în minte. Am intrat în maşină ca într-un schimb de piloţi într-o cursă de 24h - eram grăbit, erau şi alţii nerăbdători la rând. Înăuntru mă aştepata o căldură foarte puternică care m-a luat complet prin surprindere. M-am înghesuit cu greu pe sub rollbar. Scaunul scoică era foarte incomod. Mă simţeam prins, nu ştiam dacă voi putea să mai ies din maşină. Am întins picioarele în căutarea unui sprijin pentru mai mult confort şi, spre disperarea mea, nu am găsit nimic de care să mă împing. Cineva mi-a pregătit rapid centura. Motorul a pornit neaşteptat şi un val şi mai puternic de căldură m-a lovit şi m-a lăsat fără aer. Am căutat privirea lui Harlad Ghros pentru susţinere, dar el privea indiferent înainte. Brusc, am pornit. Din toate astea, dintr-o dată n-a mai rămas decât sunetul metalic, brutal, de şase cilindri în linie la 9000 rpm. De când eram copil, din totdeauna, ştiam că aşa trebuie să se audă un motor de curse. Şi apoi totul a fost minunat.

Am mers în total două tururi de circuit. Am depăşit două Mercedes C63 AMG, supercar-uri moderne, şi le-am depăşit fără pic de efort. Eram în extaz! La a doua trecere mi-am făcut curaj, am scos telefonul şi am început să filmez. Nu mi-a păsat că mâna tremura, că nu îmi reglam poziţia camerei pentru că eram prea flămând să privesc spre circuit. Este unul din filmele pe care le văd iar şi iar, doar ca să ascult din nou sunetul acela minunat. Harlad Grohs nu mi-a spus niciun cuvânt, dar nu a mai era important. Play!