Cum demonstrezi că eşti nevinovat - scurt ghid de manipulare

Într-un articol savuros din "Plai cu Boi", Pleşu povestea despre tehnicile diplomaţiei româneşti de a răspunde la acuzaţiile care ni se aduceau dinspre comunitatea internaţională. Pornind de la exemplul "copiii străzii", erau enumerate o serie de 4-5 modalităţi de răspuns care ocoleau cu nonşalanţă problema şi aruncau pisica înapoi sau în altă parte: "dar la voi nu vă uitaţi", "nu e de competenţa voastră să analizaţi" etc. Deşi nu am reuşit să regăsesc articolul (dacă cineva mă poate ajuta, dau o bere!), îmi reamintesc fără să vreau de el aproape după fiecare dezbatere politică autohtonă de la televizor. E un articol etern, e un articol şcoală, este calapodul după care se oferă, în general, răspunsurile în politica românească: se ocoleşte subiectul cu praf în ochi.

Pentru că toate evenimentele recente i-au făcut pe politicieni să recurgă cu foarte îndârjire la acest arsenal menţionat de Pleşu, m-am gândit că ar fi o ocazie bună să vi-l propun pentru reconstrucţie. Aşadar, dragi lupi tineri ai politicii româneşti (pentru că voi ăştia bătrânii ştiţi prea binie), cum se răspunde când ai fost prins cu mâţa în sac:



1. Minimizarea problemei: "Tocmai de asta vorbim, când ţara arde, efecitiv arde! Efectiv!"
Nu numai că demonstrezi competenţă prin cunoaşterea problemelor reale şi procuparea ta sinceră pentru ele, dar îl pui la punct pe interlocutorul care bate câmpii cu teme obscure. Poate să funcţioneze şi pe un ton împăciuitor care arată maturitate: "Acum, când avem atâtea dispute legate de admiterea în licee şi promovabilitatea la bacalaureat, nu plagiatul domnului Ponta este adevărata porblemă a învăţământului românesc", arată cu o atitidunie didactică doamna Ecaterina Antonescu.

2. Atacul asupra celor care acuză - "Ba pe-a mă-ti!" sau "Avem ciocolată şi acolo,... în Elveţia!"
E simplu - râde ciob de oală spartă. Sau inverns. Important este că audienţa trebuie să şite că sunt mai mulţi pătaţi chiar în curtea celor care acuză. A fost o abordare preferată în confruntările de la talk show-uri despre corpuţie. La final telespectatorul era convins fie că a) este idiot că el nu a furat nimic, b) cei mai noi la putere sunt nişte victime ale sistemului pentru că ai aproape că nu au ce fura şi tăriesc într-o mizerie nedreaptă sau c) este idiot pentru că nu a înţeles nimic din tot ce tocmai s-a întâmplat. Tactica asta a fost folosită deja instinctiv la plagiatul lui Ponta. Răspunsul la acuzaţie a venit repede: "Dar Elena Udrea ce a făcut? Codruţa Kövesi? Ha? Ha?" (un exemplu articolul de aici apărut parcă a doua zi de la izbucnirea scandalului: http://www.jurnalul.ro/special/udrea-plagiat-elicopter-616075.htm)

3. Atacul asupra celor care acuză - "Uite ce prost mâhnit s-a găsit să vorbească! Cum îşi permite el?"
Repetă de 5 ori: "Nu e important ce spune, este important cine spune"! Dacă este un băsist fanatic, este un jurnalist slugarnic al vreunui mogul, este un academician bâlbâit şi cu mustaţa perversă, este urât cu spume sau pur şi simplu este Emil Boc, este clar că vorbeşte numai baliverne şi tot ce spune este,evident, o tâmpenie care trebuie ignorată.
Recunosc, şi eu am căzut în capcana asta de multe ori singur, întunecat de prejudecăţi. De exemplu, pentru că nu îmi place stilul lui Cristian Tudor Popescu (de la tonul discursului la modul de a se îmbrăca), mi-a fost foarte greu să îi dau dreptate chiar dacă uneori merita.
Bonus: când îl faci pe interlocutorul tău prost, imbecil sau, mai rafinat, incompetent, câştigi pe atât de multe fronturi: demonstrezi că ai tupeu şi eşti şmecher, îl enervezi sau îl laşi perplex pe partenerul tău de discuţie şi arăţi tuturor cât de prost/imbecil/incompetent este - dacă ai spus-o cu atâta tărie, este clar că e adevărat.

4. Atacul asupra celor care acuza - "Conform paragrafului 12 bis din OUG 44/1907, nu tu eşti în măsură să analizezi situaţiile respective pe timp de lună plină."
Secretul succesului este să faci dezbaterea atât de tehnică, încât să pui pe picior greşit acuzatorul şi să plictiseşti audienţa demonstrând clar că este un subiect neinteresant. Dacă nu ai o lege care să te ajute, inventezi una pe loc. Tot ce spui complicat şi tu pari, încă o dată, competent. Nimeni nu stă să verifice dacă afirmaţia ta este corectă şi dacă până la urmă o face, durează prea mult. Până vine cu deconspirarea este oricum prea târziu, publicul a trecut la un alt scandal. Şi dintr-o dată nimeni nu mai vorbeşte de ce ai făcut tu, refectoarele sunt pe aroganţii incompetenţi care au încălcat paragraful 12 bis din OUG 44/1907.
Nu pot să mă abţin să nu observ tema plagiatului, iar (este prea proaspătă în minte). O comisie nu are competenţa să analizeze decât lucrările de diplomă scrise după 2 aprilie 2012? Da, pentru că limba română s-a schimbat radical în acea zi. Se analizează prea mult cine trebuie să analizeze şi nu discutăm actul în sine: x pagini de copy-paste dintr-o lucrare care nu a fost menţionată în bibliografie. Nu am nevoie de un academician să îmi spună că ăsta este plagiat.

5. Minimizarea vinei -priveşte ferm spre cameră şi spune cu glas tremurat-mistic: "Cine e fără de păcat să ridice primul piatra!" O lacrimă ar prinde bine aici pentru efect şi credibilizare.
Pune problema cu fermitate şi curaj: "Despre ce dracu discutăm aici, când toţi o fac? Sunt o victimă pentru că eu sunt acuzat de ceva, când toţi ceilalţi sunt trecuţi cu vederea. VIC-TI-MĂ! RUŞINE!"
V-aţi fi gândit că ne întoarcem iar la un exemplu cu plagiat, dar surpriză!... După părerea mea, cea mai magistrală manevră de acest gen a fost făcută în legătură Securitatea. Cum? După lupte pentru redeschiderea dosarelor, ne-am văzut toţi aruncaţi în găleata imensă a vinei comune, generale. Am fost compleşiţi cu un număr foarte mare de informatori, toţi vopsiţi cu aceeaşi culoare şi apoi ni s-a explicat părinteşte că ar trebui să ne fie ruşine pentru laşitatea cu care am luat parte TOŢI la funcţionarea sistemului (chiar şi puştii care aveau 5 ani la revoluţie trebuie să fi pârât la tovarăşa educatoare). Dintr-o dată nimeni nu a mai vorbit însă despre arhitecţii sistemului, de cei care cinic l-au programat şi depsre torţionarii care l-au impus prin teroare monstruoasă. Deşi am văzut mulţi informatori demascaţi cu mare pompă (şi nu vreau să le neg vina), nu am văzut niciun membru al foste Securităţi acuzat măcar cu aceeaşi înverşunare. Ei au dispărut şi au fost iertaţi rapid pe motivul culpabilităţii comune. "Nu am fost doar noi, este şi vina ta! De fapt e mai mult vina ta!..." era poporul mustrat. Şi în timpul ăsta securişti (unii chiar o recunoscuseră public), ne zâmbeau dipreţuitor din parlament. Este colosal în acest sens interviul cu parlamentarul PRM din documentaru "Razboi pe calea undelor" în care respectivul povesteşte cu mândrie despre isprăvile sale criminale ca securist.

6. Victima unei conspiraţii perfide: "Ruşine să-ţi fie, Dinu Patriciu!"
E de notorietate că victimizarea a scos ciobanul din puşcărie şi l-a făcut euro-parlamentar. Cel mai probabil aşa a ajuns Oprescu primar. Şi din întâmplarea dubioasă cu copilul pălmuit, mai şifonat a ieşit se pare Dinu Patriciu.
Important este să identifici rapid un personaj nepopular căruia să îi atribui rolul de personaj negativ într-o poveste deosebit de dramatică. Şi cum cel mai nepopular personaj din România este Traian Băsescu (probabil, pentru scurt timp, la egalitate acum cu Liviu Pop), cu siguranţă este cel mai indicat să fii victima unui atac al lui Traian Băsescu. Dacă aşa s-a putut stimula mila faţă de un personaj ca Adrian Năstase, atunci este clar: asta este o armă teribil de puternică. Mă aştept foarte curând inclusiv PDL să anunţe că este victima unei mişcări perfide ale lui Traian Băsescu şi de aceea v-a pierde alegerile parlamentare. Ironia este că ei chiar au dreptate...

În final, dacă după ce ai citit tot ce scrie mai sus, crezi doar că eu sunt un băsist agitat care îl atacă pe Ponta pentru plagiat, ei au câştigat. Opreşte-te şi priveşte la rece şi nepărtinitor fondul problemei. Restul ar trebui să fie o diversiune ifetină.