sâmbătă, 1 decembrie 2012

De 1 Decembrie, cu dedicaţie


Şoferul de taxi a fixat o groază de steguleţe tricolore pe maşină (sunt prea şocat însă să reacţionez şi să îi fac poză). Are şapcă tricoloră, fular tricolor, echipament complet. Încep să privesc traficul cu alţi ochi şi constat că sunt înconjurat de roşu-galben-şi-albastru fâlfâitor.


Se pare că suntem cuprinşi de o furie patriotică când se apropie 1 Decembrie. Televiziunile sunt încă o dată în ton cu isteria momentului. Pe Realitatea, Rareş Bogdan, cu un drapel imens înfăşurat pe post de fular (nu glumesc), stă tolănit pe un scaun în studio şi interoghează cu un aer patern-superior tineri politicieni candidaţi la alegerile parlamentare. În studioul Antenei 3 tronează un mare drapel din flori (!) care arată ca o combinaţie sinistră între o coroană mortuară şi un tort imens (probabil datorită formei dreptunghiulare a... obiectului). Şi spectacolul zgomotos al patriotismului ieftin şi fals continuă peste tot: declaraţii triumfale, reportaje lacrimogene şi, în general, obsesia patologică pentru cele trei culori vreme de o zi. Pe Facebook un prieten spunea totul într-o frază:"Azi e 1 Decembrie, ziua în care toţi se duc cu flori la proasta aia pe care o jefuiesc şi o violează în fiecare zi."

Intoxicaţi probabil şi de media, chiar dacă poate cu bune intenţii, România a devenit ceva abstract: tricolorul, "olimpicii de aur", glorioşii inventatori, studenţi la facultăţi renumite sau fotomodelele plecate în afară. Ne înflăcărăm şi nu urlăm patetic "dragostea de ţară", dar ignorăm că Ţara este mai degrabă tot ce ne înconjoară, blocul în care locuim, vecinii, strada aglomerată pe care mergem în drum spre servici, locul de parcare pentru care ne batem zilnic.

Am uitat sau nu putem să înţelegem că oricât de strălucitoare ar fi culorile roşu-galben-albastru, indiferent de medaliile la Olimpiadă sau la olimpiadele şcolare, de poveştile de succes sau româncele frumoase care vrăjesc lumea, România rămâne condusă de corupţi, chinuită de evaziune, o posibilă nouă recesiune, sărăcie şi gunoaie.

Îmi revine în minte obsesiv explicaţia lui Pleşu - patriotismul nu însemnă să te declari gata să mori pentru patrie (cel mai probabil nici nu vei avea ocazia). Dragostea de ţară înseamnă să încerci să schimbi în mai bine ce te înconjoară. Aşa că plătitul taxelor, ridicarea unui gunoi aruncat pe stradă, respectul celor din jur sau curăţarea zăpezii este un gest infinit mai patriotic decât fâlfâitul unui steag. După ce le facem zilnic pe toate celelalte, putem să ridicăm tricolorul cu mândrie.