Alex Şeremet a fost aici

Surprize cu ţărani la muzeu

2011-08-18T22:59:00.010+03:00

Era iarna trecută şi tocmai luam din faţa Muzeului Ţăranului Român un grup de prietene din Austria. Nu erau încântate, erau enervant de încântate de vizita la muzeu. Când am recunoscut stânjenit că eu nu l-am vizitat niciodată, a fost prilej de o nouă explozie de entuziasm încheiată de o recomandare aproape "didactică": "Dar Alex, treeebuie să îl vezi!"

Mi-am zis atunci că rușinea nu se mai repetă, nu-i las eu pe străini să descopere Bucureştiul înaintea mea! În plus aveam deplină încredere în recomandarea prietenelor mele, era un grup de artiști plastici şi arhitecți: dacă lor le place, treeebuie să fie ceva cu muzeul ăsta.

Am întrebat în jur: "ai fost la MŢR?" Toţi răspundeau cu un aer superior: "Normal, la terasă, acolo, nu? La cinema, nu? Cine nu ştie MŢR?!". Se pare că nu găseam temerari care puteau să îmi explice ce se întâmplă cu adevărat la Muzeul Ţăranului Român. Şi tot ce puteam să îmi imaginez era o înşiruire de porturi cu explicații minuțioase despre specificul vestimentar al fiecărei zone. Şi linguri de lemn, muuuulte linguri de lemn (nu mă întrebați de ce). Şi acum, când îmi amintesc de imaginea asta, mă apucă un căscat puternic.

Până la urmă, într-un weekend de iulie târziu, când asupra noastră amenința căldură şi lipsa unor planuri de sfârşit de săptămână, am decis să atacăm muzeul. Bineînțeles, ca în orice poveste de Hollywood cu happy-end, nu era nimic din ce m-am așteptat; nu am găsit colecția de linguri, dar am găsit un perete decorat cu vase de lut, ce perete! Aici trebuie să mă felicit pentru inspirația de a închiria două audio guide care au făcut experiența cu adevărat fantastică, de fapt ele ne-au introdus în povestea magică a muzeului. Pentru că la MŢR nu găseşti o enumerare științifica de exponate etichetate după criterii etnografice (yes, am lexic, frate!). Nu, aici găseşti o poveste spusă de o voce caldă în căştile audio guide-ului, de planșele ascunse ștrengăresc prin colțurile camerelor, dar mai ales de modul unic în care sunt așezate toate exponatele. Deşi nu sunt referinţe directe, îţi aduci aminte de toate basmele pe care le-ai auzit când erai mic. Şi din primul moment eşti copleşit de convingerea că satul românesc era plin de spiritualitate şi de o inteligenţă unică acum pierdută, ucisă de comunism, colectivizare şi, mai nou, urbanizare.

Mi-au plăcut multe lucruri. Dar cel mai mult îmi fuge mintea către sala de şcoală (e ceva din copilăria mea acolo), către troiţa şi casa ţărănească (cel mai mult mi-a plăcut să le miros, am recunoscut ceva din copilăria de la ţară), de poveştile despre crucile din sat, icoane şi explicația elegantă ce înseamnă un pictor de icoane (uf, am uitat cuvântul, m-a lăsat lexicul).

Când am ieşit din muzeu, oraşul mi se părea o invenţie împotriva firii. Dar eram încărcat de optimism: dacă şi acum am suprize atât de frumoase în oraşul ăsta, mai are o şansă.

La MŢR, înainte de terasa şi evenimentele de acolo, înainte de filmele frumoase de la Cinematograful regizorului român, treeebuie să mergeţi la muzeu! Şi să vă luaţi audio guide-uri!

Pentru curioşi: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

Documentarul bate filmul

2011-08-13T09:30:00.008+03:00

Teleenciclopedia e unul din momentele dulci ale coplilăriei mele. Înainte ca televiziunea prin cablu să binecuvânteze şi apartamentul numărul 12, Bloc 9A, de pe o alee liniştită din Ploieşti, Teleenciclopedia era printre singurele mele întâlniri fascinante cu televizorul. Genericul (un fragment din Momentul muzical pentru pian şi orchestră de Nicolae Kirculescu, mulţumesc Wikipedia!) funcționa de fiecare dată hipnotic. Alergam pe canapea şi mă așezam încordat ca o pisică în fața prăzii. Eram atât de încordat, încât uneori cred că şi uitam să respir. Şi acum mă bântuie vocea Adelei Mărculescu spunând vesel "dar despre asta în epsioadele următoare!". Ce dramă (a se citi oftică)! câtă tensiune (a se citi nervi)! ce chinuitoare aşteptare pentru o nouă sâmbătă seara când să alerg iar pe canapea...

De la Bowling for Clumbine încoace, însă, am început să intuiesc că documentarele pot fi şi altceva decât reportaje educative, relatări istorice sau material-Discovery (da, între timp Teleenciclopedia era detronată brutal de cablu). A fost o descoperire istorică, ca cea a unei noi îngheţate preferate după ce erai convins că mai bine decât Mövenpick de nuci nu se poate. Eram bulversat şi cred că şi atunci, de emoţie şi entuziasm, am uitat să respir.

Am devenit mare fan al filmelor lui Moore, dar redescoperirea documentarelor nu era pentru mine completă. Am fost precum Columb care se întâlnea pentru prima oară cu Americile şi nu înţelegea unde se află: am văzut filmele, dar nu vedeam genul de filme. Nu ştiam că există astfel de documentare şi dincolo de Moore.

Asta până când m-am întâlnit complet întâmplător cu Man on Wire. Atunci lovitura-şoc a fost totală. O poveste frumoasă, aventură cât într-un film cu Indiana Jones (bine, exagerez puțin), tensiune care se acumulează pe tot parcursul filmului către punctul culminant şi un final elegant, cu o doză mică de mesaj moralizator, fără melodramă. La final eram încărcat de multă energie pozitivă de tipul "trebuie să mă apuc şi eu de... ceva". Noroc că nu am găsit "cevaul" şi zilele următoare mi-au temperat entuziasmul, că altfel...

De curând am avut alte două întâlniri fenomenale cu documentarele. Primul a fost Senna: pentru ca filmul asta să îţi placă la nebunie, nu trebuie să fii fan Formula 1. Are ingrediente de poveste siropoasă de Hollywood cu Bruce Willis - un erou cu performanţe de super-erou în confruntare inegală cu personaje negative care conspiră împotriva lui, îl sabotează şi pe care ajungi să îi deteşti (huo teroriştii! jos!). Dar este o poveste adevărată, asta şochează şi fascinează atât de mult.

Am stat mai mult de 2 ore jumate cu un nod sec în gât. Ca orice om de pe planetă care a auzit de Senna, ştiam şi cum se termină legenda lui. Nu puteam decât să stau încordat şi să mă gândesc la finalul inevitabil. Cred că iar am avut ceva probleme cu respiraţia.

În final, despre filmul care m-a convins că e multă poveste în documentare: Exit Through the Gift Shop. Îl descărcasem pentru Ami care are un magazin de cadouri (www.cadouripentruea.ro) şi mă gândeam că o să fie "pe temă". Ce surpriză am avut... Ca să evit o înşiruire penibilă de epitete vă spun doar atât: ar cam trebui să-l vedeţi, vorbim după (pe blog?).

Acum am înţeles că există reportaj şi există documentar. Nu trebuie să fie didactic, poate să fie subiectiv. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ăsta e farmecul unui documentar pe gustul meu. Şi din cauza asta, de exemplu, Lumea văzută de Ion B. este un film complet ratat despre o poveste senzațională. Cu toate astea, merită văzut pentru a-l descoperi pe Ion Bârlădeanu.

Am în folderul de filme multe documentare proaspăt descărcate: Armadillo, Inside Job, War Photographer şi Kapitalism, reţeta noastră de succes (pe DVD, l-am cumpărat). Voi ce recomandați?

P.S. Nu, nu am probleme de respiraţie.

"The Economist" despre viitorul ştirilor

2011-07-13T23:08:00.008+03:00

"The Economist" publică un cover story despre viitorul ştirilor, ziarelor şi confruntarea dintre internet şi print. Pentru toţi care au legătură cu PR-ul sau media, e ceva ce trebuie citit. De vreo două ori. Şi e la fel de important pentru România, ca pentru orice alt colţişor de pe glob.

Nu ştiu cât va fi disponibil free pe site, dar deocamdată puteţi citi toată treaba aici: http://www.economist.com/ideasarena/news

Singurul lucru care mă doare este că în/pentru presa din România se vorbeşte aproape exclusiv de bani, dar nimic despre conţinutul de calitate, cine îl face, cum şi, bineînţeles cine îl plăteşte.

Vreau să ştiu părerea voastră- moare printul? când? mai repede la noi sau la ei? Ce e de făcut? Mai contează pentru voi conţinutul de calitate sau doar audienţa? Se anunţă TV-ul ca următoarea victimă a internetului după print? Se sufocă toate ştirile prin tabloidizare? Scenariile voastre pre-apocaliptice aici: ................................

Sunt multe teme existenţiale dureroase şi ar fi rost de o partidă bună de leapşa. Ridic mănuşa pentru Orlando, Catălin Mihăilă, Comănescu, Moise Guran, Buhnici, Vlad Petreanu, Mircea Mester. Andreea, ai legătura...

P.S.: Revin pe blog după un an! Uraa! Hotărât, dar la mine hotărârea durează 15 minute.

Dilema cu hotelurile

2010-06-30T00:33:00.004+03:00

Urăsc camerele de hotel. De ce trebuie să cauţi pentru împuţitul de întrerupător de lumină în întreaga cameră??? Sunt cinşpe mii de întrerupătoare şi fiecare aprinde câte o lămpuţă mică şi chioară, dar nici vorba de lumină normală. Ba alte întrerupătoare sting veioza optuză pe care tocmai reuşisei să o aprinzi mai devreme. E ca o combinaţie de cifru să aprinzi toate luminile sfrijite din cameră.

Designerul care face camerele de hotel nu are locuinţă normală? Nu ştie că faci click şi gata? De ce trebuie să explorezi juma' de oră pentru a aprinde lumina? Ce, toţi care vin la hotel sunt Indiana Jones şi simt nevoia să rezolve un puzzle? De ce nu pot să pună un bec normal de tavan şi gata?... De ce???? Eu cred că e o conspiraţie a hotelierilor să nu putem să ne relaxăm prea mult când suntem plecaţi... Huo!

Şi dupa aia mai sunt camerele de baie creative care sunt deschise către cameră, de preferat fără perete să facem economie de mateirale şi spaţiu. De ce nu ştiu, pentru că niciodată nu poţi să stai să meditezi şi să te uiţi la tv în acelaşi timp.

Măcar ăsta e primul hotel de 4 stele cu internet decent moca. Dar cu cablu, că daca era WiFi era tehnologic prea avansat pentru ei! Hou din nou (cu jumătate de gură de data asta).

Nu am lumină dar pot să stau pe feisbuc.

Viruşi vs. virusuri

2010-05-24T22:10:00.003+03:00

Coverstoryul din "The Economist" de această săptămâna este dedicat unui eveniment ştiinţific anunţat mai important ca prima bombă atomică - prima bacterie cu genom (ADN) sintetizat artificial. Cu alte cuvinte prima creeatură 100% artificială.

În contextul în care costurile de manipulare genetică scad dramatic (după o lege asemănătoare cu cea a lui Moore) şi tot mai multe gene sunt identificate, este un pas simbolic important spre ziua în care ne "configurăm" organismul pe calculator şi îl obţinem apoi în viaţa reală. Acum imaginaţia va fi limita: de la bacterii ultraspecilizate care sintetizează biocombustibil direct din CO2, până la animale de casă exact aşa cum ţi-ai dori (poate şi ceva ADN de la proprietar, de ce nu...). Dacă să o iau razna cu imaginaţia pot să mă gândesc la ceva ca zergii din Starcraft care au totul organic: case, automobile etc. Nu o să mai construim, o să creştem şi obiecte.

Dar până atunci există teama că această tehnologie, ajunsă în mâinile cui nu trebuie, poate genera foarte uşor virusuri 100% sintetici, foarte periculoşi. Se spune că cel mai periculos virus este unul cu mortalitatea de Ebola şi cu răspândirea gripei. Acum e tot mai aproape de realizare. După modelul viruşilor de calculator, şi producerea de virusuri poate ajunge la îndemâna oricui. Întrebarea este care vor fi firewall-urile noastre. Partea bună este că pe cât de uşor devine să creezi un virus, pe atât de uşor va fi să obţii un vaccin. Mai rămâne să vedem de unde o să ne facem updateul de anticorpi.

Anticipez încă un scenariu apocaliptic pentru documentarele Discovery/NG. Comete, găuri negere, sori care explorează şi alte lucruri gigantice devin neinteresate. Ameninţarea o să vină de la chestiile mici şi invizibile.

Erupţii vulcanice cu fulgere

2010-02-11T18:50:00.004+02:00

APOD (Astronomy Picture a Day) este unul din siteurile pe care îl vizitez constant de ani buni. În fiecare zi este prezentată o poză cu explicaţii ştiincifice şi multe link-uri pentru a te documenta.

Recent a fost prezentat un fenomen recent descoperit - erupţiile vulcanice sunt însoţite de fulgere. Mai multe puteţi găsi aici: http://apod.nasa.gov/apod/ap100210.html.

Alte referinţe interesane:

http://geology.com/articles/volcanic-lightning/

http://www.youtube.com/watch?v=y3aqFCT87_E

Poate că explicaţiile din spatele fenomenului nu sunt foarte spectaculoase (de exemplu încărcarea electrostatică a particulelor din norii de cenuşă) dar combinaţia fulger-vulcan este, cu siguranţă, de mare efect.

Havatar

2010-01-23T23:41:00.006+02:00

În momentul în care scriu, Avatar îşi păstrează locul întâi în topul saptămânal box office în America şi în lume. Sunt puţine filmele care să capteze atenţia publicului în aşa măsură, încât să ocupe prima poziţie în topul încasărilor pentru mai mult de două saptămâni consecutive. Avatar se află acum la a şasea săptămână şi nu cred că va fi ultima.

Avatar este un film revoluţionar. LCD-ul de 32 inch mi s-a părut un ecran minuscul de telefon după experienţa fantastică IMAX. Din păcate a fost o experienţă românească, cu subtitrări complet dereglate. Fără ochelari, imaginea se vedea dublată şi subtitrarea clară. Cu ochelari subitrarea apărea "mişcată". În plus era prea mică şi era prea jos. A fost clar o improvizaţie ieftină. În plus, mi s-a părut ciudat pentru IMAX că proiecţia nu a acoperit tot ecranul.

Din punctul meu de neacceptat pentru un film care este o experienţă vizuală totală. Păcat că improvizaţia românească mi-a dat motiv de cârcoteală.

Concluzia mea, la o lună după vizionarea din IMAX, este că Avatar nu este un film. Este parcul de distracţii din sala de cinematograf - povestea trece în plan secund, importantă devine experienţa de moment. Cu mişcarea asta Jame Cameron deţine primele două filme din topul încasărilor mondiale. Incredibil, pentru un regizor care are numai vreo 10 filme artistice la activ...

Cu % nu te joci

2010-01-06T21:54:00.004+02:00

De sărbători am fost prea leneş, acum sunt prea aglomerat ca să scriu pe blog şi aveam impresia ca aveam chestii de povestit. Trebuia să vă povestesc de câteva filme pe care merită să aruncaţi un ochi (că asta am facut şi eu în vacanţă), un număr "The Economist" de colecţie (ală cu de după 20 de ani de comunism, RRRecomand!), Avatar şi experienţa IMAX... Chestii cam banale de care vorbesc toţi în ultima perioadă.

Dar până la urmă enervarea m-a mobilizat! Alaltăieri seara o ştire citită pe teveu de o voce alarmistă anunţa scumpiri masive. O domnişoară suavă anunţa grav o listă de majorări de preţuri. Ultima era să-mi fractureze falca: "20% la benzină". Am sărit pe calculator. După o investigaţie scurtă pe net, rezolvarea dilemei a fost de Radio Ervan. Nu creştea preţul cu 20%, creşteau accizele. Şi, probabil, nu cu 20%, ci cu 13% - datorat de diferenţa de curs la care se calcula acciza în 2009 şi se calculează în 2010. Dacă creşterea de acciză era preluată de consumator însemna, în final, o scumpire de 7%, adică de 3 ori mai mică (nu, nu cu 13%)!!!

Eroarea aparţinea reporterilor de la Realitatea. Îi înţeleg şi le respect efortul celor care trebuie să producă pe bandă materiale care să aibă priză la public, i-am văzut în acţiune şi ştiu cât de stresantă şi dificilă e munca lor. Dar astfel de greşeli sunt foarte periculoase! De exemplu, dacă un astfel de anunţ prindea, pretoliştii puteau să tragă liniştiţi de preţ în sus mai mult creşterea accizei.

Procentul asta e un concept care se lasă prea greu stăpânit. De prea multe ori se vorbeşte, de exemplu, de creştere cu "x procente" în loc de creştere cu "x puncte procentuale". Şi lipsa de atenţie poate să fie, aşa cum spuneam, dezimformantă şi preiculoasă. Nu poţi vorbi de economie dacă nu stăpâneşti macar treaba cu "%". E trist...

Pruteanu mi se părea exagerat de exagerat, dar încep să cred că şi greşelile ar trebui amendate de CNA. Sau sunt eu prea enervat?...

"The Economist" despre cine se impune în media

2009-12-07T09:45:00.005+02:00

Cum evoluează media pe timp de criză şi cine prosperă? "The Economist" publică un articol foarte interesant despre cine supravieţuieşte mai bine pe timp de criză în media.

Se pare că piaţa media devine o lume a extremelor, unde succes au produsele de nişă şi liderii de piaţa. Exemplu cel mai elocvent vine din presa scrisă. Pe de o parte rezistă bine publicaţiile cele mai puternice - NY Times sau WSJ, apetitul publicului pentru "branduri consacrate" rămâne încă foarte mare. Pe de altă parte nişele au câştiguri bune în ciuda unui tiraj mic, pentru că publicul este dispus să plătească mai mult pentru publicaţiile specializate.

Modelul se aplciă şi în cinematografie, muzică sau producţia de programe TV. Se pare că peste tot piaţa se orientează către "bestseller" şi către nişe care devin tot mai variate (susţinute de tehnologie).

Articolul este fascinant şi mai sunt ascunse câteva chestiuni interesante. De exemplu, de ce cărţile "bestseller" sau filmele "blockbuster" au mereu rating mai bun decât cărţile sau producţiile de nişă. Un fenomen foarte interesant pe care vă las să îl descoperiţi citind articolul:
http://www.economist.com/displaystory.cfm?story_id=14959982

S-a decis

2009-12-07T01:13:00.007+02:00

Am trăit alegerile astea ca pe un revelion! Când mă pregătesc să închid ziua, Băsescu e anunţat câştigător prin guriţa lui Videanu pe baza numărătorii paralele efectuată de PD-L. Nu mă bucur că a câştigat el, mă bucur că a pierdut Geoană! De fapt la alegerile astea nu este despre cine câştigă, ci despre cine pierde, un fel de reeditare Iliescu vs. Vadim.

Geoană şi PSD întodeauna nu mi-au inspirat nimic pozitiv. De Băsescu mi-e teamă ca revine cu şi mai multă ură după episodul de aseară... Mă surprinde Antonescu şi atitudinea lui faţă de Băsescu. Pare totul personal. Să fie de la atacul jalnic pe care Băsescu l-a făcut la dezbaterea de la Cluj?

Mi-e groază ce urmează, oricine ar câştiga. Voi ce credeţi că ne aşteaptă şi cu cine? Comentaţi vă rog!

M-am întors

2009-12-02T20:15:00.005+02:00

Am fost plecat o săptămâna vizitând târgurile de Crăciun din Germania. A fost excelent şi poate apuc să povestesc despre asta şi pe blog. Însă de fiecare dată am un şoc "cultural" trist când mă întorc de la nemţi. De data asta a fost şocul şi mai mare şi are o tentă electorală: scandalul Băsescu, copilul şi caseta posibil trucată, bătăi în Timişoara, ieşiri în Piaţa Universităţii şi, ceea ce e şi mai trist, afişul electoral cu Geoană şi Crin. Nu l-am găsit pe net, nici nu prea mi-a venit să îl caut. Vă pun, ca dedicaţie, o poza frumoasă luată la repezeală de pe site-ul psd.ro.

Unde dracu' m-am întors? De ce m-am întors??? Trist. Nu îmi revin încă...

Chiar vreau să votez

2009-11-25T21:51:00.004+02:00

Vroiam să scriu că m-a dezamăgit PNL-ul, dar nu mai contează. Nu vreau să mă gândesc la asta. Îmi tot aduc aminte de un coleg din Rusia cu care am stat de vorba acum câţiva ani (PR la Audi). Tocmai fusese asasinată o ziaristă şi se vorbea de libertatea presei puternic ameninţată de Putin (care pe atunci era preşedinte).

L-am întrebat ce părere are despre Putin şi mă aşteptam, pentru că era de aceeaşi vârstă ca şi mine, să fie împotriva lui. M-a surpins - era încântat de preşedinte şi îmi spunea mândru ca e tot ce se poate mai bine Rusia:

- Nu se mai fură, e linişte.

- Păi cum nu se fură? Putin fură! i-am răspuns.

- Da, dar e linişte, stabilitate şi numai avem crimă organizată! Mai fură el, dar e ok...

"Pe dracu, statul e crima organizată..." m-am gândit dar nu i-am mai spus nimic. Eram doar îngrozit de mulţumirea lui faţă de un dicator doar pentru "linişte".

Cred că pe 6 decembrie avem de ales între un scandalagiu şi cineva care o să ne aducă multă linişte. Tind să prefer scandalul, măcar ne aduce iluzia de libertate şi parcă statul nu are atât control. De fapt, cu Băsescu nimeni nu are controlul acum. Nici măcar el. Cui nu-i convine să voteze liniştea.

Dezbatere despre dezbatere - eu cu cine dracu votez?

2009-11-21T18:33:00.002+02:00

M-am uitat aseară la dezbetarea "celor trei", aşteptam ca Antonescu să facă ceva să îmi confirme alegerea. Sunt foarte dezamăgit. Nu a oferit nimic din ce aşteptam de la un candidat de dreapta, cu slogan "Revoluţia bunului-simţ".

Strategia lui Antonescu, aşa cum am înţeles-o eu, era relativ simplă: temele economie, sănătate, educaţie sunt mai mult sau mai puţin false pentru un preşedinte care nu are atribuţii executive. Miza lui Antonescu era să treacă dincolo de asta şi să arate, pe baza unor exemple clare din trecut, că nici Geoană, nici Băsescu nu sunt compatibili cu funcţia de preşedinte al României. Ce am văzut la Antonescu a fost multă agresivitate şi atacuri la persoană, dar puţină coerenţă şi conţinut. Atât de multă (mai ales având în vedere sloganul lui) că m-a dus puţin cu gândul către Vadim. Cred că ar trebui să trecem de momentul candidat interesant pentru ca e agresiv. Nu mai vorbesc de model moral sau de abureala de discurs imporvizat pe economie.

Geoană, în schimb, cu un mesaj dedicat electoratului lui, mi-e mi s-a părut o combinaţie ciudată de emo - martor al lui Iehova. Limbajul gesturilor, ample şi dramatice, a fost parcă mai fals ca niciodată, mai fals de atât şi cred că stabilea un record mondial şi îl arestau. Ce mi se pare interesant este că tocmai publicul căruia i se adresa Geoană nu este publicul care în mod normal se uită la televizor şi îşi ia deciziile de vot pe baza unei astfel de dezbateri. Deci nu ştiu ce a reuşit să gâştice şi dacă îl mai ia cineva serios în seamă. Pentru Geoană funcţionează însă foarte bine maşina de partid a PSD-ului (din păcate).

Nici Băsescu nu mi s-a părut aşa de puternic ca în trecut. Şi-a asumat poziţia de om care vine de la putere şi a insistat pe realizările lui (reale sau asumate) ca un argument să câştige voturi şi asta i-a făcut viaţa foarte grea. M-a impresionat mult conţinutul discursului pe teme concrete - educaţie, agricultură etc. A vorbit nu despre "ce vreau să obţin", ci despre "cum"... Atât de bine, încât pe moment am regretat că nu este prim-ministru. Ce păcat că ştiu ce fel de om este...

Concluzia acestei dezbateri pentru mine: mi-e tot mai greu să îl votez pe Antonescu mâine, mi-e tot mai uşor să îl votez pe Băsescu în turul doi.

Am fost foarte surprins însă de reacţiile post-dezbatere pe care le vedeam pe realitatea. Îl puneau pe Antonescu pe primul loc şi pe Băsescu pe 3. Pe moment am zis ca unul dintre noi - eu sau televizorul, e tâmpit. Voi cum aţi văzut dezbaterea?

Eu cu cine votez?

2009-11-17T21:16:00.005+02:00

La mine ecuaţia e oarecum simplă. Micul legionar din mine (deşi e fooarte, foarte mic) nu vrea să iasă PSD-ul sub nicio formă. Nu pot să îi iert niciodată pentru anii 90. Avem nevoie de echilibru stânga-dreapta, dar pentru mine PSD nu este social-democraţie, înseamnă alegeri furate, înseamnă mineriade, înseamnă că nu o să aflăm niciodată ce e în spatele dosarelor securităţii, cine sunt torţionarii şi adevăraţii comunişti, înseamnă că încă nu ştim adevărul despre 50 de ani din istoria noastră. Avem nevoie de echilibru stânga-dreapta, dar pentru mine opţiunea PSD nu există.

Nici în Băsescu nu mai cred. Pentru că în tot timpul ăsta a arătat că nu poate să susţină o alianţă cu PNL-ul. Nici în Antonescu nu îmi pun speranţe - consider ca nu este suficient de puternic şi victoria lor (deşi imposibilă) ar fi o reţetă aproape sigură pentru o alianţă PNL-PSD. Şi vorbeam de alianţă pentru că asta este singura soluţie funcţională de guvernare în acest moment - din punctul meu de vedere. Un guvern minoritar, oricare ar fi acela, nu îl văd să funcţioneze.

Aşa că...

În primul tur o să votez cu PNL, în speranţa că fără Băsescu şi Tăriceanu va exista întelegere între cele două partide cu orientare de dreapta. Şi în turul doi o să votez cu Băsescu, pentru că dispreţul meu faţă de PSD e visceral şi pentru că Geoană este un candidat lipsit de orice urmă de carismă şi credibilitate. La dracu! Este mai fals ca Andreea Marin.

Şi după alegeri o să încerc să emigrez. Dar nicio ţară normală nu cred că mă vrea...

I'll be back

2009-11-04T08:26:00.002+02:00

Am avut o lună infernală cu multe proiecte, aşa că am stat departe de blog şi mi-am cam neglijat prietenii.

Acum revin încet, nu în forţă. Şi, în curând, mă voi reapuca şi de scris pe blog, pentru că am multe de povestit.

L-am văzut de 3 ori!

2009-10-04T23:00:00.012+03:00

Îmi place să mă duc la cinema. E o atmosferă specială care nu poate fi egalată de ecranul de acasă -combinaţia aia unică de ecran mare, sunet puternic şi reacţiile sălii... Dar până acum nu am mai fost niciodată de două ori la acelaşi film. Până acum.

Săptămâna trecută am fost a treia oară la "Inglourious Bastards". Şi cred că m-aş duce în fiecare seară. Tarantino a construit o poveste genială, cu grijă dementă pentru detalii, momente de suspans adevărate, foarte mult umor. Şi, cel mai important, este o poveste care te ţine prins până la final, fără momente previzibile şi plicticoase.

Nu cred că am mai vazăut de mult atât de mulţi actori la un loc jucând atât de bine (Christoph Waltz are pregătit un Oscar, clar). Şi mai plăcut este că sunt puţin cunoscuţi. Iar muzica, muzica... Ennio Morricone dă savoarea unui western clasic şi David Bowie - Cat People (Putting Out the Fire) creează momentul de tensiune maximă. Sunt momente când am impresia că fimul a fost făcut pentru muzică.

După trei vizionări am ajuns deja la aprecieri filozofice despre mesaje mai ascunse. Dar nu despre asta e vorba, astea sunt un fel de bonus (dacă există cu adevărat). "Inglourious Basterds" este Entertainment. Cel mai bun. Punct. Tensiune, umor şi o desfăşurare a poveştii care a absorbit sala total, de fiecare dată. Dacă nu aţi văzut "Inglourious Basterds" la cinema, sunteţi...

Blogul lui Zaha Hadid

2009-09-30T18:54:00.002+03:00

Cunoştinţele mele despre arhitectură se reduc (din păcate) la clasicii Gaudi, Calatrava. Mai sunt arhitecţii pe care îi descopăr prin munca mea, pentru că BMW are mai multe construcţii semnate de arhitecţi renumiţi. Aşa am aflat de Zaha Hadid, cea care a desenat mega-premiata fabrică BMW de la Leipzig. Pentru mai multă culoare vă mai spun că Zaha Hadid este o irakiancă cu studii şi carieră la Londra.

Dar nu despre ea sau despre opera ei vreau să vă vorbesc. Ci de faptul că i-am descoperit blogul. Desigur, e mai mult "corporate" decât personal, dar mă fascinează ideea că pot să interacţionez atât de uşor cu astfel de oameni, deşi "pe viu" nu o să am şansa niciodată să-i cunosc. De asta îmi place internetul, de astea îmi plac blogurile, twitter şi alte lucruri "2.0"! Trăiască! Dacă vă întrebaţi cum arată un blog de arhitect faimos - iată: http://zahahadidblog.com/projects/2007/06/11/bmw-central-building

P.S. Luni am fost la Leipzig, la lansarea internaţională de presă BMW X1. Şi am reuşit să arunc şi o privire spre uzina BMW. Zaha Hadid a făcut mult mai mult decât o clădire unde se fabrică maşini, este foarte spectaculoasă. În acelaşi timp mi se pare fascinant că toată construcţia nu este folosită ca locaţie pentru evenimente, concerte, expoziţii, conferinţe. Poate să pară design "irosit", dar este doar locul unde se construiesc BMW-uri şi prin asta cred că este una din cele mai frumoase fabrici din lume.

De ce am început

2009-09-26T22:46:00.002+03:00

Mi se pare o idee bună de început să scriu de ce fac acest blog. Mai ales că nevasta mă priveşte speriată şi neîncrezătoare: "Numai de asta nu mai ai tu timp!" De fapt are foarte mare dreptate, la cât de haotic sunt.

Sunt frustrat. Eram convins că am multe lucruri de spus şi acum privesc frustrat interfaţa asta nouă şi sunt blocat. Nu mai am cuvinte de băgat aici. Credeam că am multe de spus şi acum mă întreb dăcă cumva nu m-am înşelat. Simţul ridicolului şi conştiinţa că acum mă poate citi oricine mă descurajează. Parcă e prea mult exhibiţionism pentru gustul meu în toată ideea asta de blogăreală...

Sper să reuşesc pentru început un post pe săptămână. Să vedem acum ce o să iasă...